„Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă mică viață. Mulți s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăța ceva nou: există lucruri care ni se vor întâmpla doar o dată în viață și depinde de noi dacă vom profita de acestea sau nu!”
Leo Buscaglia
Am avut inima cât un purice în momentul în care m-am decis să pășesc pe acest drum.
Îmi era frică de părerile celor din jur, de a nu fi etichetată într-o manieră negativă și de oamenii cu care voi interacționa!
Știm cu toții cum se judecă orice în societatea aceasta!
Dar nu a mai contat o dată ce mi-am setat acest scop!
Mi-am luat inima în dinți și am sunat să programez un interviu!
O voce caldă mi-a răspuns și restul e istorie..cum se zice…
Desigur am citit tot ce am reușit să găsesc online despre acest subiect. Văzusem și anumite reportaje care prezentau partea frumoasă și sumele mari de bani la care poți să ajungi ca și model videochat!
Pe lângă părțile frumoase, bineînțeles că există și multe dificultăți ca în orice alt domeniu! Este necesar să îți dorești să faci acest lucru foarte mult. Trebuie să îți placă, să ai dedicare…ca în orice alt domeniu până la urmă.
Prima dată am căutat definiția videochatului. Wikipedia ne dă următoarea definiție: „Videochatul este un serviciu web care permite utilizatorilor de internet să comunice între ei și în regim video (+ audio) pe lângă modul de conversație text.
Un tip aparte de videochat este videochatul erotic numit și camgirl – o activitate de expunere pentru o anumită perioadă a unui model (femeie sau barbat) în fața unei camere web, gratis sau contra plată.”
Într-o definiție de alt gen, videochat-ul ca afacere constă în asigurarea de interlocutori pentru cei care iși doresc să poarte aceste convorbiri și nu au cu cine, din diverse motive: singurătate, timiditate, timp sau distanță.
Am mai făcut câteva căutări și am mai găsit informații despre categoriile de videochat. Astfel acesta se împarte în adult (discuțiile includ teme adult, nuditatea este permisă și încurajată) și non adult (discuțiile sunt diverse dar nu includ și teme adult, nuditatea parțială sau totală este interzisă). Și, bineînțeles fiecare categorie cu subcategoriile ei.
Fiind o persoană curioasă, am vrut să văd care a fost evoluția videochatului.
Astfel:
ÎN ROMÂNIA
Videochatul a aparut timid în anul 1999 – 2000. Privind înapoi în timp nimic nu se compară cu ceea ce vedem acum în domeniu, dar lucrurile au evoluat încet și sigur într-o singură direcție și anume spre profesionalism.
ÎNCEPUTUL
1996 – Au apărut primele siteuri de videochat printre care IFriends, Flirt4Free si CamsAtHome.
1998 – În lume au apărut primele studiouri de videochat, slab dotate, din cauza costurilor foarte ridicate ale echipamentului necesar acestei activități.
2001 – A inceput să se răspândească din ce în ce mai mult activitatea de videochat, atât organizată în studiouri cât și independent de către foste modele.
2003 – Videochatul apare pentru primele dăți în presă, încercându-se asocierea domeniului cu prostituția, acuzații dovedite nefondate ulterior.
ANII DE AUR
2004 – Apare prima lege care reglementează în oarecare măsura și domeniul de activitate al studiourilor de videochat, cu completările ulterioare.
2006 – Încep să apară și primele cazuri de ilegalități comise în organizarea activităților de videochat.
2009 – Apar primele informații pozitive despre activitatea de videochat în România (ProTV – România te iubesc – cu amabilitatea AVCStudio).
2010 – Apar pe piață firme specializate în recrutarea și îndrumarea modelelor videochat în această activitate. Acest business devine din ce în ce mai bine promovat, văzut și capătă o latură profesională.
ACTUALITATE
2011 – Au loc descinderi la studiourile ilegale din București, unde lucrau modele videochat fără forme legale și fără declararea încasărilor.
2012 – Apar din ce în ce mai multe detalii legate de activitatea de videochat. Marile studiouri, acum în legalitate, intră într-o competiție directă pe piață, recrutând prin condiții moderne și oferte convenabile.
2015 – Totul devine profesional 100% și doar echipele puternice câștigă în domeniu. Videochatul din studio devine cea mai profitabilă activitate.
2017 – Urmează un an interesant, cu multe evenimente și „turbulențe”.
Căutasem informții și despre OnixStudio pe onixstudio.ro. Astfel am aflat că aceștia au o experiență de peste 10 ani în domeniu și o echipă pregătită să se ocupe de dezvoltarea modelelor lor: manager, trainer, suport it, make-up artist, fotograf profesionist!
După toate acestea am pornit spre sediul OnixStudio! Eram mai hotărâtă ca niciodată! Era o zi însorită și simțeam că această zi va fi ziua unui început important în viața mea!
Cum am ajuns la sediu, inima îmi bătea tot mai tare dar oamenii m-au întâmpinat cu un zâmbet și emoțiile mele s-au echilibrat!
Când am cunoscut echipa OnixStudio, am văzut că oamenii de aici sunt extrem de deschiși, prietenoși și profesioniști în ceea ce fac!
Au avut răbdare și mi-au răspuns la toate întrebările, am făcut turul sediului și cunoștință cu unele colege!
Atmosfera este una foarte liniștită, caldă, jovială.
Primii pași au fost în a alege tura pe care doresc să lucrez, am primit ghidul OnixStudio, am văzut regulile studioului iar apoi am inspectat puțin camera care avea să îmi fie spațiul de lucru și distracție!
Înainte de a intra online, am discutat despre ce e vorba, am primit training specializat și am început treaba, deoarece, normal, înveți în timp ce practici nu doar prin cuvinte!
Mi-au fost prezentate câteva reguli generale despre videochat:
Reguli și norme videochat
Majoritatea site-urilor pe care se lucrează au doua feluri de chat: free chat și privat chat!
REGULI ȘI NORME PENTRU FREE CHAT
Modelele nu au voie să facă următoarele gesturi în FREE / MEMBER CHAT:
• NU prezintă nuditate și nu oferă show gratuit
• NU mănâncă cât timp este online
• NU utilizează telefonul mobil personal
• NU folosește ochelari de soare
• NU sunt permise voci în fundal
• NU e permis să te comporți si să te imbraci niciodata astfel încât să creezi impresia că ești minoră (de 18 ani sau mai puțin).
• NU recomandăm purtarea de jeanși, pulovere sau costum de trening
• NU acceptăm bârfe și nu spune membrilor nimic despre alte modele
• NU discuta niciodată despre câștigurile sau salarizarea ta
• NU se mestecă gumă
• Ai voie sa arăți jucăriile în free chat dar NU ai voie să le folosești (doar pe anumite site-uri, de aceea este important să studiezi regulile fiecărui site pe care lucrezi)
• Ai voie să introduci jucăriile în gură.
REGULI ȘI NORME PENTRU NUDE
Modelele nu au voie să facă următoarele gesturi în Private și Nude:
• Modelul nu are permisiunea de a ieși din imagine nici un moment în decursul sesiunii de NUDE CHAT! (decât dacă îi permite clientul). Această secțiune este plătită la minut și de aceea modelul trebuie să apară permanent pe ecran.
• NU mânca cât timp esti online!
• NU părăsi camera de lucru cât ești online
• NU utiliza telefonul mobil personal
• NU folosi ochelari de soare
• NU sunt permise voci în fundal
• NU te comporta și nu te îmbrăca niciodată astfel încât să creezi impresia că esti minoră (de 18 ani sau mai puțin).
• NU purta niciodată jeanși, pulovere sau costum de trening
• NU ai permisiunea să bei decât la cererea clienților
• NU bârfi și nu spune membrilor nimic despre alte modele
• NU discuta niciodată despre câștigurile sau salarizarea ta
• NU se mestecă gumă
Acceptarea de cadouri bănești de către model:
Este total inacceptabil din partea unui model să cerșească, să mintă și să înșele clienții pentru a-i convinge să le trimită bani.
Când un membru intră în Private sau Nude chat, nu este permis să se ceară clientului să cumpere mai multe minute sau să i se spună că nu are suficienți bani.
Nu este politicos. Purtați-vă ca de obicei. Dacă se termină banii și reprezentația ia sfârșit, va știi și clientul și va lua singur decizia de a cumpăra mai mult.
Cateva lucruri generale:
– În primul rând, un model trebuie să înțeleagă că duce o conversație cu un om, nu cu un calculator, încercați să vă imaginați acest om în timp ce vorbiți cu el, vă va ajuta să vă găsiți cuvintele mai ușor
– Încercați să citiți personalitatea omului din primele momente ale unei discuții, în funcție de personalitatea lui, trebuie să luați decizii, trebuie să găsiți subiecte relevante de discuție, sau poate să treceți direct la show pentru că omul moare de nerăbdare să vadă showul. Iar apoi în timpul showului îl tatonați cu întrebări pentru a înțelege mai bine ce vrea, cum vrea, unde pot să îl ating pentru a-l câștiga ca membru fidel.
– Nu spune niciodată NU (la cererile ciudate sau pe care nu le puteți onora din cauza LIMITELOR) , găsiți în schimb un răspuns de eschivă, ceva care să nu rupă discuția.
Cu acest gen de abordare șansele de a pierde un client scad semnificativ, nici nu puteți fi acuzate că nu a-ti încercat. De asemenea există toate șansele să îl atrageți spre alt fel de show care vă avantajează mai mult.
Exact ca în realitate, totul ține de comunicare.
După ce am discutat și studiat aceste reguli generale am intrat în cameră și am început prima zi de muncă. Trainerul a fost alături de mine și m-a ajutat cu abordarea membrilor, ținuta, modalitățile în care dau eu bine pe cameră. Intraseră foarte mulți în prima zi de muncă și nu mai știam cui să îi răspund. Am văzut modalitatea de abordare potrivită a fiecărui membru în funcție de stilul acestuia, de nickname, de dorințele lui. Într-adevăr este extrem de important să te joci cu cuvintele. Să faci glume istețe, analogii, să știi să creezi o conexiune între tine și interlocutor.
După scurt timp venise și primul privat. Am început să tremur la început, îmi era frică de ceea ce trebuie să fac. Asta până când trainerul mi-a explicat frumos că puterea în ceea ce fac o dețin eu, nu cei cu care interacționez. Eu fac exact ceea ce simt. Nimeni nu ma poate obliga să fac ceva ce nu doresc. O dată ce am înțeles acest lucru și mi-am descoperit limitele personale.. totul a fost mai bine.
Desigur în acest domeniu câștigi pe măsura implicării personale.
Este necesar să ai un program de muncă, constant, să fii activă și serioasă, dedicată. Programul de muncă este de cel puțin 6 ore și jumătate online, cel puțin cinci zile pe săptămână.
Pe parcurs mi-am dat seama că oamenii cu care interacționez caută o persoană caldă, deschisă, care să știe să asculte activ și faptul că deasupra oricărei calități ..primează personalitatea!
Este foarte important să îți arăți personalitatea așa cum e! Oamenii se vor îndrăgosti de ea nu de alte fațete. Desigur, anumite aspecte pot fi îmbunătățite iar acest lucru va fi observat de persoanele care se vor ocupa de tine!
Vei primi sfaturi legate de ținută, hair style, modalitatea de abordare a oamenilor cu care vei interacționa!
Un criteriu important în acest domeniu este și cunoașterea cel puțin de bază a unei limbi străine și anume engleza. Desigur că vei avea susținerea personalului pentru a învăța și aprofunda această limbă..iar pe lângă acestea va fi necesar să fii și autodidactă!
Dacă e să vorbim despre bani, aceștia variază mult în funcție de multe aspecte! Sumele câștigate ca și model videochat sunt pe măsura implicării și a pasiunii cu care desfășori aceasta activitate! Atâta timp cât ești de la început constantă în această activite și respecți sfaturile date, nu ai cum să nu reușești în acest domeniu. Ai să vezi cum încasările tale o să înceapă să crească în fiecare zi.
Este necesar să acorzi timp și seriozitate pentru a ajunge un model videochat de succes!
Dacă povestea mea te-a inspirat, știi ce anume ai de făcut. Nu mai sta pe gânduri și îndrăznește astăzi să îți schimbi prezentul, viitorul! Ceea ce faci astăzi dictează cursul vieții tale!
Tot ce trebuie să faci este să intri pe site-ul studioului www.onixstudio.ro și să trimiți un mesaj sau să suni la numărul: 0747 637 100 și să programezi un interviu pentru a ajunge să devenim colege!
Come and be a camgirl! We are waiting for you!