Daca ai ajuns până aici, presupunem că tot ce ai citit ți-a fost de folos și ești dornică de mult mai multe informații. În fond, asta este ceea ce ne și dorim. Ne dorim să înțelegi tot ce facem și ce presupune activitatea de video chat, astfel încât să știi de la bun început ce te așteaptă, să nu te surprindă nimic sau să fie nevoie să afli alte lucruri pe parcurs, pe care le-ai fi considerat necesare încă de la început. Așa că, în cele ce urmează, o să ne referim mai mult la „partea tehnica” a acestei activități, respectiv cum se face video chat, în concreto și cum se desfășoară activitatea în studioul de video chat.
În primul rând, în cadrul fiecărui studio de video chat există stabilite mai multe tipuri de program, full-time sau part-time, respectiv pe ture. În funcție de preferințe, poți opta pentru tura de dimineață, în intervalul orar 07 – 15:00, tura de după amiază, în intervalul orar 15:00 – 22:00 sau tura de noapte, în intervalul orar 22:00 – 6:00. În situația în care ai deja un job sau urmezi cursurile unei forme de învățământ (oricare ar fi aceasta, dar să ai vârsta de 18 ani împliniți), studioul îți poate crea cu acordul tău, un program preferențial, care să îți permită să îți faci toate treburile. Însă, retine ca recomandam cu tărie ca programul part-time sa includă măcar 6 ore lucrate, iar pentru programul full-time, sunt necesare măcar 8 ore lucrate. Prin „ore lucrate” ne referim la perioada de timp în care modelul este live, perioada care este contorizata direct de site-urile cu care colaboraă.
De ce este necesar să existe un număr de ore lucrate? Ai putea să te întrebi asta sau să îți zici că tu poți face bani în 3 ore pe zi, stai cât vrei, în fond tot noi am spus că tine de personalitatea și deschiderea fiecărui model în parte, de carismă și capacitatea de a atrage și a menține discuții cu membrii în spațiul virtual. Bineînțeles că apreciem aceasta încredere deosebită în fiecare model, însă așa cum am spus, ne referim la aspectele practice și tehnice ale acestui job. Cerința de a respecta numărul de ore este una decentă și necesară, din mai multe considerente.
Pe de o parte, orice job prestat în Romania, în baza unui contract de muncă cu normă întreagă, se efectuează în limita a 8 ore/zi, adică 40 ore/săptămâna. Nu spunem noi asta, ci Codul muncii. Pe lângă celelalte beneficii, activitatea de model este la baza un job înainte de toate, ceea ce presupune drepturi și obligații în sarcina ambelor părți. Mai mult decât atât, este și o protecție a ta, că lucrezi cu simt de răspundere, te responsabilizezi și înveți să ai o rutină și un program, ceea ce nu este deloc rău.
Pe de alta parte, numeroase site-uri impun aceasta normă de ore online, în vederea acordării anumitor bonusuri, recompense sau promovări în site a modelelor. Deci, poate fi super că arăți impecabil, te comporți impecabil, dar cu toate acestea, membrii nu te găsesc prea ușor. Respectându-ți orele și programul, site-ul te recompensează practic pentru seriozitate și te „dă exemplu”. Este de la sine înțeles că multe persoane au înțeles să intre în acest domeniu, cu așteptări prea mari de la început, debordând ce acea încredere în sine, supra-evaluată, de care vorbeam la început. Prin urmare, nu le poți face pe toate singură și de aceea un studio profesionist de video chat îți va prezenta de la început ce vei face, că să nu ajungi în situația persoanelor care nu știu ce presupune acest job sau au impresia că vor câștiga sute de mii de dolari, întrând live 3 ore pe zi, o dată la 5 zile.
Așa cum conștientizezi deja, acest job presupune seriozitate și perseverentă. Și da, poți face sute de mii de dolari, nu exista limite, decât dacă tu le impui. Trebuie doar să ai încredere în tine, să fii serioasă și de restul ne ocupam noi. Îți vom fi alături pas cu pas, te vom susține și te vom ajuta cu absolut tot ce este necesar, astfel încât să crești, să ajungi în topul celor mai bune modele, să fim mândri și să fii mândră de tine și de realizările tale. În acest sens, vei avea parte de suportul întregii echipe, dar mai ales de cel al trainer-ului tău, care te va îndruma pas cu pas și te va învăța tot ce e nevoie și care îți va oferi cele mai prețioase sfaturi pentru că tu să strălucești și să excelezi.
Cum se desfășoară activitatea într-un studio de video chat într-o zi normală? Pai, te trezești cu părul ciufulit și vii la sediu. Îți bei cafeaua și le povestești celorlalte modele (care îți vor deveni prietene) ce ai mai făcut sau ce film ai văzut care ți-a rămas în cap. Vă destăinuiți una alteia, mai râdeți la o glumă, savurați o prăjiturică. Te transformi că Cenușăreasa și schimbi look-ul ciufulit cu unul glamour, te relaxezi la ședință de make-up și coafat, apoi te schimbi în cele mai frumoase sau sexy outfit-uri. Ești pregătită să îți începi acum tura, asta dacă nu vrei să mai stai la o cafea cu gașcă, pentru că nimeni nu o să se dea dus la muncă. 😊
La studio, atmosfera caldă și prietenoasă nu este dată doar de gașcă și colege, ci și de un spațiu super cozy, o terasă și o gradină magică, bucătărie, zone de shooting, camere individuale dotate cu cea mai bună aparatură, dar și mobilier aparte, toate pentru a-ți oferi un loc de muncă plăcut, călduros și agreabil, unde să te simți bine și să faci și câteva mii, sute de mii de dolari și nu exagerăm. Ajunsă în camera ta, te vei loga live și cele 8 ore sau câte vor fi de muncă, vor trece cât ai zice „webcam”. După ce ai terminat programul, ești liberă să faci ce vrei tu, iar a doua zi o vei lua de la capăt. Pare o rutină, dar nu este. Te asiguram că fiecare zi va fi unică și fiecare zi va avea lecția și magia ei.